Cu un pas mai aproape de cer

Cu un pas mai aproape de cer

Așa m-am gândit că aș putea denumi într-un mod potrivit aventura urcușului pe cel mai înalt vârf din țară. Era o mai veche dorință a mea să ajung pe Vârful Moldoveanu și încercam de ceva timp să mă conving că ar fi interesant de îndeplinit. M-am întrebat dacă muntele ne primește într-o zi senină de toamnă, un moment potrivit al anului, despre care se spune că atunci vremea este mult mai stabilă. S-au potolit și frământările norilor care au lăsat atâtea furtuni peste vară, iar crestele încă nu au primit botezul imaculat al zăpezii.Cu un pas mai aproape de cer

 

Nu se luminase de ziuă când mă uitam alături de Cătălin – YO7GQZ la rucsacii în care încăpuseră de cu seară diverse stații, lanterne, acumulatori de rezervă, o antenă Yagi, geci și pelerine de ploaie, niște mănuși… pentru că, nu-i așa? Vremea pe munte este imprevizibilă. Din pătura întunericului trebuia să apară pe motocicletă și Bogdan – YO3IXW care urma să ne însoțească în expediția asta. Îl urmăriserăm pe harta APRS și după ce ne-am lămurit că nu am uitat ceva care s-ar fi putut dovedi ulterior absolut indispensabil pe munte, am pornit toți trei către Munții Făgăraș.

Cu un pas mai aproape de cer

Dincolo de somnul care nu ne părăsise de tot, ne bucuram că la ora 6 și un pic, șoseaua se întindea liberă în fața noastră, iar răsăritul începea să coloreze cerul dimineții într-un orizont purpuriu. Am trecut și de comuna Nucșoara din județul Argeș, după care ritmul de mers ne era impus de serpentinele drumului forestier, deteriorat pe alocuri de camioanele încărcate cu lemne.

Cu un pas mai aproape de cer

Repetoarele și nodurile RoLink s-au făcut auzite pe o bună bucată de traseu, după care, din cauza lipsei unei surse de semnal pentru telefonia mobilă, am oprit stațiile pentru a salva acumulatorii. Urma să mai putem lua legătura cu lumea după ce urcam în creastă. Cei treizeci și doi de kilometri au ajuns la final în jurul orei 9, având ca punct de destinație motorizată Stâna lui Burnei, aflată la altitudinea de 1300 de metri pe Valea Râului Doamnei, numită și Valea Rea.

Cu un pas mai aproape de cer

Se pare că alți turiști fuseseră mai dornici de mișcare decât noi, judecând după numărul de mașini care erau deja parcate cu ceva timp înaintea noastră. Nu-i bai… muntele este mare și ne primește pe toți, cât timp îi respectăm regulile nescrise, îi protejăm sălbăticia și nu lăsăm nici o altă amprentă în peisaj, decât cea a unei poze pe care atunci când o privim ne aducem aminte cu drag de un moment al vieții.

Cu un pas mai aproape de cer

Cu acest gând am pornit și noi la drum pe potecuța pietruită, cu o mică porțiune printre brazi, urmată de golul alpin al muntelui ca un zid imens în fața noastră. Știam că o să fie un urcuș susținut timp de câteva ore, nu știam câte… în funcție de ritmul fiecăruia sau de cât de mult îi place să facă pauze pentru imortalizarea detaliilor naturii.

Cu un pas mai aproape de cer

Nu puteam să folosim stațiile și cât vedeam cu ochii, de la nord la sud și de la est la vest eram înconjurați doar de creste golașe. Cătălin a purtat în rucsac track-erul  YO7GQZ-7 pentru APRS, urmând să vedem dacă semnalele vor fi preluate de un digipeater. Ne-am acomodat rapid cu aerul destul de răcoros al muntelui, câteva ciripituri de prin brazi și Cascada Zbuciumată ce se auzea constant din partea stângă. Inițial, rucsacul mi se părea ca un sac ce se îngreuna pe măsură ce înaintam și începeam să obosesc, dar odată ce m-am obișnuit cu efortul și am privit mereu în jur, aproape că am uitat de povara din spate.

Cu un pas mai aproape de cer

După prima parte a traseului, am ajuns pe o porțiune dreaptă, care este practic fundul unei căldări imense, ca un teren de fotbal și călătorul ostenit își poate ostoi setea cu apa cristalină a mai multor pârâiașe. Și da… deja se contura mai bine punctul final unde speram să ajungem.Cu un pas mai aproape de cer

Lăsasem în vale o parte din efort și încetase și zgomotul sălbatic al Cascadei Văii Rele care își arunca apele cu forță peste stâncile abrupte. Pe partea stângă, înainte de cea de-a doua porțiune de urcuș spre Portița Viștei, strălucea veselă oglinda Iezerului Valea Rea sau Iezerul Triunghiular. Razele soarelui mângaiau suprafața lacului și îi dăruia milioane de diamante care vibrau la adierea vântului.

Cu un pas mai aproape de cer

Nu mai simțeam nici un strop de oboseală, pentru că măreția peisajului avea grijă să ne atingă cu energia fascinantă pe care o degaja. Treceam pe lângă alți turiști opriți pentru poze sau pentru o gustare rapidă, ne uitam unii la alții și din priviri înțelegeam că noi și muntele eram un tot unitar. Ne contopeam cu el și își deschidea zările pentru turistul obosit care îi călca potecile.

Cu un pas mai aproape de cer

În drumul nostru spre Portița Viștei, mi-am ridicat din nou privirea spre înălțimi și pe fundalul cerului azuriu, am observat contrastul pe care îl făcea cu restul împrejurimilor Refugiul din Viștea Mare, colorat în alb cu dungi roșii. Urcam deja de vreo două ore și începuserăm să auzim radiamatorii care comunicau prin RoLink, semn că odată cu înaintarea în altitudine se deschideau și nodurile din rețea.

Cu un pas mai aproape de cer

Ajunși în Portița Viștei la altitudinea de 2310 de metri, priveliștea era încântătoare, de jur împrejur erau piscuri, iar în depărtare, se vedeau atât de fain văile prin care se strecurau șerpuitor niște pârâiașe . Am mai luat în suflet o porție de energie, am zâmbit naturii în semn de recunoștiță pentru vremea minunată, am mulțumit soarelui pentru că era cu noi și ne-am continuat ascensiunea.

Cu un pas mai aproape de cer

Fiind la prima mea excursie pe Vârful Moldoveanu, puteam doar să apreciez cam cât ar mai fi până acolo, pe acoperișul tării. Devenise și mai serioasă treaba în privința urcușului, curba de nivel era mult mai ascuțită și cu încredere în forțele proprii, am continuat drumul spre Vârful Viștea Mare, aflat la o altitudine de 2527 de metri. Mai era doar un singur hop până la 2544 de metri și când spun asta, ma refer și la porțiunea cu lanțuri de dinaintea sprintului final. Dacă întindeam mâna, deja parcă simțeam ca pot atinge stindardul românesc arborat lângă placa vârfului.

Cu un pas mai aproape de cer

Deși urcam de aproape trei ore, nu am realizat cum a trecut timpul și când soarele era fix deasupra noastră și nodurile RoLink anunțau ora 12 PM, am pășit pe cel mai înalt punct din România – Vârful Moldoveanu. Ne-am tras o clipă sufletul în timp ce ne strecuram pe lângă mulțimea de oameni dornici să-și facă poze cu vârful și ne-am relaxat vorbind la stație… ca și cum nu urcaserăm preț de trei ore. Deschideam cu ușurință nodurile RoLink și am comunicat cu radioamatorii pe care îi anunțaserăm încă de la ieșirea din Pitești despre expediția noastră.

Cu un pas mai aproape de cer
YO7JYL, YO7GQZ, YO3IXW

Bogdan a asamblat  antena Arrow pe care a conectat-o cu un adaptor la portabila Kenwood THD-72 și ne-am făcut auziți și pe direct în modul de lucru FM. Cu această ocazie, am avut șansa de a efectua QSO-uri și în Programul S.O.T.A, activând astfel Summitul YO/MC-001. Am schimbat cu bucurie controale cu oameni din țară pe frecvențele 145.500 MHz și 145.225 MHz și am împărtășit tuturor impresii de la mare înălțime. Radioamatorii alături de care am stat prietenește la o masă rotundă pe calea undelor simplex au fost (în ordine cronologică): YO7GZL, YO7DJ, YO7HHB, YO6IOG, YO7HIJ/M, YO9IIE, YO7AMK, YO6EVA/P, YO3RWD, YO3CYU, YO6NAM/M, YO6HRP, YO6FWI, YO6BKB/P și YO7HHE. De asemenea, în timp ce efectuam legăturile radio, de pe Viștea Mare se îndrepta spre noi  YO6IXR – Andrei din Brașov salutându-ne ulterior în față în față.

Priveam și zările…tabloul oferit de cele patru puncte cardinale era minunat și orizontul ne răsfăța din belșug cu ceea ce ne doream să primim după efortul depus. Pe de altă parte, mi s-a umplut inima de entuziasm și mândrie după ce am citit inscripția de pe o cutiuță metalică: “Cine a ajuns până aici este un învingător!”. Este vorba despre cutiuța care adăposteste o carte de memorii, în care stau scrise cu litere de o șchioapă impresiile tuturor celor care pot lăsa acolo un gând, o părere sau impresie despre ce simt odată ce au atins vârful.

Cu un pas mai aproape de cer

În același timp, un sentiment de tristețe mi s-a strecurat în suflet aducându-mi aminte de tata care a iubit enorm muntele și a fost fericit când a urcat pe Vârful Moldoveanu alături de Cătălin. Acolo… undeva în zări, mai aproape de cer, printre razele de soare sau poate în adierea vântului, l-am simțit mai aproape și ar fi fost cu siguranță mândru de mine.

A urmat apoi și întrebarea legată de momentul plecării și ne-am făcut un calcul referitor la timpul pe care ni l-ar fi luat coborârea. Ne-am gândit că dacă urcarea a însemnat un efort de trei ore, întoarcerea nu ar fi avut cum să dureze mai mult de atât, deși speram să ne ia chiar mai puțin. Cu alte cuvinte, ne-am pus cu greu în mișcare după odihna meritată, alintați de soarele călduț, așa că la orele 15 am pornit la drum.

Cu un pas mai aproape de cer

În vale ne-am oprit la Iezerul Valea Rea, hotărâți să rămânem pe malul lui până ce soarele se va fi dus în spatele muntelui. Apoi ne-am continuat coborârea fără grabă, deoarece oboseala de peste zi începuse să își pună amprenta asupra noastră din ce în ce mai accentuat. Pintre alte pauze scurte pentru poze, mai aruncam din când în când câte o privire în urmă și aveam impresia că în spate se înălța din nou același zid care la orele dimineții se ridicase deasupra noastră. De data asta, muntele își închidea porțile, în semn că vizita noastră acolo se terminase.

Cu un pas mai aproape de cer

Am ajuns la Stâna lui Burnei la orele 18, iar de pe coș ieșea agale un fum molatec de la un foc de seară, ce te îmbia la stat lângă tabară în noapte și privit Calea Lactee. N-am zăbovit însă, pentru că a urmat traseul de întoarcere spre Pitești și apoi Bodgan pornea în goană spre București.

Fusese o zi plină, încărcată cu bucurie, aer curat, adrenalină, efort susținut și cu toate astea… foarte relaxantă.  Muntele ne-a primit la el pentru i-am respectat regulile pe care le impune din start oricărui călător dornic de drumeții pe înălțimi. El oferă din plin energie, dar pedepsește aspru pe cel care greșeste.

Am trecut și noi pe acolo, așa cum au facut și restul turiștilor care îndrăgesc și respectă natura pentru simplul fapt că ea este acolo. Singurul obiect cu care am plecat de pe Vârful Moldoveanu, purtat cu mare grijă în rucsac, este o pietricică pe care i-am dus-o lui tata.

„E ca un zid in departare

Ce te-atrage sa-l urmezi,

Privire-n zare catre mare

Iti porunceste sa il crezi!”

‘73

Cristina – YO7JYL

În memoria tatălui meu…

6 thoughts on “Cu un pas mai aproape de cer

  1. Impresionant. Am ramas fara cuvinte Cristina. In special pentru ,,in memoriam ”.Cu aceeasi deosebita consideratie,Lari YO9CSM singur acasa. (Lumi YO9ISM este in /P in YO3 in celalalt amplasament din KN34AK la fiul nostru ). PS. Ii salut si pe Catalin si Bogdan.

  2. Ce slove profunde! Cata emotie! Mi-ai rascolit amintirile . Intotdeauna spiritul celor dragi te insotesc pretutindeni iar atunci cand invingi inving si ei. Slovele tale Cristina genereaza acea stare de liniste si profunzime spirituala incat uiti de toate relele lumii.
    O danca reverenta in fata talentului tau !
    Cu prietenie , Marius, YO5AM
    P.S. Ii salut cu prietenie pe Catalin si pe Bogdan.

    1. Va multumesc pentru cuvintele atat de frumoase. Ele imi dovedesc faptul ca este bine ceea ce fac si ma incurajeaza sa merg mai departe.
      ’73
      Cu drag,
      Cristina- YO7JYL

  3. Foarte frumos povestit, si eu sunt montaniard am cutreierat aproape prin toti muntii din YO. Oricand, cu drag citesc povesti de munte si ma bucur ca atata lume buna iubeste natura si crestele insorite. O sa il rog pe Bogdan, data viitoare cand mai are de gand s-o ia pe coclauri, sa ma cheme si pe mine. Ma bucur ca sunteti un grup care impleteste armonios doua hobby-uri atat de diferite: drumetiile montane si radioamatorismul. Si eu le iubesc pe amandoua in egala masura…
    Va salut cu mare drag,
    ’73, Edi – YO3RAM

    1. Multumim, Edi! Ma bucur ca si tu iubesti muntele. Natura are toate raspunsurile, noi trebuie sa invatam sa i le descoperim.
      ’73
      Cristina

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.