Legături în eter de la malul mării

Legături în eter de la malul mării

Este foarte adevărat că am ratat întâia zi din luna lui mai în cadrul perfect și albăstriu al mării, dar cred că a fost mai bine așa. Aglomerația zilelor libere se dusese, nici nu-i vedeam rostul, iar litoralul se reîntorsese la liniștea de dinaintea furtunii “muncitorești”. De fapt și acum planurile noastre fuseseră altele, dar lucrurile au luat o altă întorsătură … ceva de genul 180 de grade. Cumva inițial, vedeam în fața ochilor niște piscuri golașe ori acoperite cu resturi peticite de zăpadă. Aveam stațiile portabile și cea mobilă gata de drum, iar antenele erau deja pregătite, gândindu-ne să schimbăm de pe culmi montane câteva controale în unde scurte și ultra scurte. N-a fost să fie așa, iar planurile s-au schimbat pe ultima sută de metri în direcția opusă.

Astfel, alături de Cătălin – YO7GQZ am pornit la ceas de seară pe drumul întins al autostrăzilor A1 spre București și A2 către Constanța. Soarele se tot ducea la culcare, noi îl lăsam în urmă și cu fiecare kilometru către Marea Neagră, ne îndepărtam și noi de flăcările lui.

Legături în eter de la malul mării

 

În permanență cu noi s-a aflat nodul mobil RoLink, așa încât de-a lungul traseului unde nu a fost cale de comunicare prin accesarea altor repetoare sau noduri locale, am putut ține legătura cu lumea prin intermediul lui.

Cristel – YO4ISC știa deja că vom ajunge la destinație după umbra întunericului și ne aștepta urmărindu-ne pe harta APRS.

Legături în eter de la malul mării

 

Bogdan – YO3IXW se afla și el la malul mării și urma să ne întâlnim toți patru lângă valurile înspumate. Aveam de gând să ridicăm niște antene, să împletim în eter niște QSO-uri, iar nelipsitele zmeie ale lui Cristel speram să urce curcubeul pe azuriul cerului. Așadar, planurile erau mărețe, nu știam cât vom realiza din ele, dar în principiu, scopul nostru dincolo de asta era să fim împreună și să petrecem niște ore în compania selectă a mării.

Legături în eter de la malul mării

 

Legături în eter de la malul mării

A doua zi spre dimineață, din brațele gigantice ale întinderii albastre, s-a înălțat și soarele într-un tablou fascinant, cu lumina sa dătătoare de viață. Urma o zi lungă, senină și caldă, iar despre apa mării … aveam să aflăm.

Legături în eter de la malul mării

 

Ne-am organizat rapid și eficient, așa încât să nu pierdem prea mult timp prin oraș, că doar venisem pentru marea cea mare…

Legături în eter de la malul mării

 

După vreo jumătate de ceas, am ajuns în sfârșit pe plajă. Nu se schimbase nimic în ritmul milenar, neîntrerupt și neobosit al naturii, iar prezența noastră acolo a încercat să nu lase nici o amprentă, să nu strice nimic din sălbăticia locului.

Legături în eter de la malul mării

Valurile se întindeau curioase înspre noi, nelăsându-ne să ne dăm seama până unde vor să ajungă și unde putem amplasa antenele. Una dintre ele era o antenă verticală de tip ground plane pentru banda de 14Mhz (pe care Bogdan a împrumutat-o de la Mihai – YO3CPR), iar cealaltă … pe care am cărat-o eu, era tot o verticală, dar pentru banda de 28Mhz.

Legături în eter de la malul mării
Cătălin – YO7GQZ, Cristel – YO4ISC

M-am descălțat pentru că vroiam să simt sub tălpi nisipul călduț și scoicile sparte de valuri. Mă bucuram nespus că sunt acolo, lângă marea neatinsă, în adierea brizei și a mirosului sărat. Priveam în zare încercând să deslușesc unde se termină marea și unde începe cerul? Aveau aceeași nuanță care mă deruta și doar vapoarele de la limita orizontului îmi răspundeau tacit la întrebare.

Legături în eter de la malul mării

Din când în când, vedeam câte un pescăruș grăbit cum săgeta cerul aruncându-se apoi în mare, în căutarea hranei preferate.

Legături în eter de la malul mării

 

Până să mă trezesc la realitate și să cobor totuși cu picioarele pe nisip, colegii mei deja scoseseră bagajele din mașină și se apucaseră de treabă. Luaserăm cu noi cele necesare pentru montarea antenelor, cutii umplute cu diverse… de la ciocan și chei, până la diverse mărimi de șurubelnițe pentru că, nu-i așa?! Radioamatorul priceput are de toate la el.

Legături în eter de la malul mării

 

Legături în eter de la malul mării
Bogdan – YO3IXW, Cristel – YO4ISC

 

Pe măsuța lui Bogdan au fost așezate stațiile cu vedere la mare: un ICOM 706 și un transceiver MCHF, după care ne-am ocupat să ridicam antenele și … evident zmeiele pe care mi le promisese Cristel. La capitolul ăsta, la fel ca de fiecare dată, briza era destul de calmă, așa că ne-a cam dat de furcă. Totuși până la urmă, cu toate sforile întinse, eventual prinse de mașină, Cristel a ajutat păsările artificiale să zboare pe aripile vânticelului. Zmeiele vesele au început să-și fluture cozile colorate, salutând zările.

Legături în eter de la malul mării

 

Legături în eter de la malul mării

Cristel și Bogdan au potrivit unghiurile sârmelor de la undița antenei, în timp ce eu mă străduiam să o păstrez în poziție dreaptă.

Legături în eter de la malul mării

Bogdan – YO3IXW, Cristel – YO4ISC, Cristina – YO7JYLLegături în eter de la malul mării

După toate astea, Cristel s-a așezat tacticos la masa de lucru în căutarea DX-urilor și mai arunca din când în când o privire spre mare.

Legături în eter de la malul mării

Au urmat legăturile cu stații aflate la distanță mică și anume YO4PX – Feri (Constanța), dar am salutat și radioamatori de foarte departe, în Cipru ( 5B4AXP/p) sau Israel (4X7OL). Toate QSO-urile au fost interesante, unind diverse zone ale lumii, după care am luat o pauză în care merita să încercăm marea cu degetul.

Legături în eter de la malul mării

Cătălin – YO7GQZ s-a gândit că apa merită mai mult decât o simplă privire, asa că s-a aruncat în valuri pentru prima dată în acest an. Curajul meu s-a limitat doar la suflecatul pantalonilor până la genuchi, în timp ce un val mai înalt pe care l-am calculat greșit avea alte planuri.

Legături în eter de la malul mării(

Nu știu când a trecut timpul și soarele de după-amiază s-a ascuns printre nori… la fel nu știu prin ce locuri s-au mai strecurat și undele radio. Chiar nu-mi dau seama nici când a trecut ziua cu ale ei momente faine, iar seara începea a se lăsa încet pe mare. În zare, ce-i drept în miniatură, se vedeau navele care își urmau drumul bine știut, pescărușii care strigau neobosiți în zborul lor și aceeași adiere de vânt cu mirosul ei specific de mare.

Legături în eter de la malul mării(

După apus am pornit spre Constanța, în tăcerea nopții care se apropia. În urma noastră a ramas marea … și din nou își întindea către noi valurile înspumate… parcă pentru a nu ne lăsa să plecăm, deși nu ne mai putea atinge. Tot în urmă a rămas și plaja sălbatică împreună cu ale ei scoici părăsite.

Legături în eter de la malul mării(

’73

Cristina – YO7JYL

2 thoughts on “Legături în eter de la malul mării

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.