Spre inaltimi poteci inzapezite

Spre înălțimi pe poteci înzăpezite

Zăpada viscolită din ultimele zile, s-a așternut fără zgârcenie într-un covor gros. Asta m-a dus cu gândul la o evadare într-un alt fel de cadru hibernal, departe de oraș, fără circulație blocată, nervi în trafic sau mocirla de pe străzi. N-aș putea spune de ce, dar de data asta, iarna mi s-a părut mai lungă ca niciodată. Cumva mi se pare frumoasă doar la munte, unde aerul înălțimilor iți hrănește sufletul, iar ochii încep să doară de atâta alb. Undeva în zare parcă se vede ridicându-se domol, fumul din coșul sobei și căldura unei cabane la care nu credeai că mai ajungi, făcându-ți cu greu pârtie prin nămeții care trec de genuchi.

 

Spre inaltimi poteci inzapezite

 

Cam așa ne-a venit ideea de a fugi către munte cu nodul portabil RoLink într-un sfârșit de martie, când peste doar două săptămâni lumea creștinătății așteaptă cu nerăbdare lumina Învierii. Dar până atunci, sufletul și mintea își cer porția de răsfăț și vor un alt fel de energie, pe care doar natura reușește să o aducă.

Spre inaltimi poteci inzapezite

Alături de Cătălin am băgat într-un rucsac mai multe stații portabile, eventual și de rezervă, stick-ul pentru conectare la rețea, nodul portabil RoLink cu NanoPi și antenele pentru stația mobilă din mașină: cea din dreapta… o chinezărie quad-band care s-a dovedit că-și face foarte bine treaba în UHF/VHF, iar cea mica din stânga, șoferește vorbind… pentru info trafic.

Spre inaltimi poteci inzapezite
Antenele pentru mobil… aici nu sunt toate

N-am uitat nici termosul cu ceai cald, gândind că nu strică să-l avem cu noi, când totul împrejur e înghețat.

În urmă cu puțin timp, văzusem câteva poze de la Cabana Cuca, ascunsă la baza Munților Iezer – Păpușa, dar și pe al ei cabanier radioamator – YO7ISR sau nea Romică, așa cum îl știu cu toții, de la prieteni și până la munțomani, doar în trecere prin zonă.

Spre inaltimi poteci inzapezite

Așadar, ne-am pus în mișcare spre Câmpulung, după care am cotit stânga spre Lerești și apoi barajul de la Râușor. Deși între timp se ivise și soarele de după stratul gros de nori, gradele erau tot sub zero, iar oglinda lacului ce adună apele Râului Târgului, avea suprafața în mare parte înghețată.

Spre inaltimi poteci inzapezite
Lacul Râușor

Până aici totul a fost simplu: am avut dechidere directă spre repetorul de pe Mățău și ceva semnal de telefonie mobilă pentru stick-ul nodului portabil RoLink, după care… realitatea se cam pierdea.

Spre inaltimi poteci inzapezite

Cu cât inaintam spre Cabana Voina, semnalul radio era din ce în ce mai slab printre brazii încărcați. Neaua se scutura din când în când pe drum și soarele făcea ca haina albă să strălucească ca-n basme. Viscolul care trecuse pe acolo în urmă cu doar câteva zile, desenase tatuaje cu ace de gheață, schițând minunile naturii.

Spre inaltimi poteci inzapezite

Odată ajunși la Cabana Voina, am constatat cu bucurie că de acolo și până la Cuca, drumul lung de vreo patru kilometri și un pic, era nedeszăpezit pentru autoturisme. Era un semn bun pentru că puteam să respirăm în voie aerul muntelui, nepoluat de eșapamente sau gratare.

Spre inaltimi poteci inzapezite

Aveam să aflăm la destinație că urmele paralele care se întindeau în fața noastră erau de fapt ale șenilatei cu care nea Romică a putut urca la Cabana Cuca.

Spre inaltimi poteci inzapezite

Noi am mai parcurs traseul de nenumărate ori la pas, dar și cu bicicletele în zilele toride ale verii, în ideea de a scăpa de caniculă.

Știam cu ochii închiși fiecare curbă… izvorul de pe partea stângă, podețul pe care îl treci înainte de hidrocentrală, urmează locul numit „La Diedru”, apoi urci încă vreo câteva curbe, în timp ce traversezi pârâul și gata…se vede căbănuța veselă undeva pe dreapta în spatele unui picior de munte.

Spre inaltimi poteci inzapezite

 

Spre inaltimi poteci inzapezite

Abia de acolo se poate deschide repetorul R0X de pe Mățău (cel mai înalt deal din țară), asa că nea Romică poate ține legătura cu lumea. Nereușind de-a lungul traseului să deschidem nici un nod RoLink din lipsă de semnal, stațiile au fost bune doar pentru recepție.

Spre inaltimi pe poteci inzapezite
YO7GQZ – Cătălin

Oricum nu a mai contat… traseul fost o adevărată plăcere… în afară de noi, nimeni pe drum. De data asta am ales că ne oprim la cabană, fără a urca pe creastă, lăsând ascensiunea pentru la vară.

Spre inaltimi poteci inzapezite

Înaintam prin zăpadă, chemați de susurul apei, de brazii drepți în fața iernii, îmbrăcați cu mantii albe, de vântul care cernea zapada peste noi și câteva ciripituri înghețate.

Spre inaltimi poteci inzapezite

Amărâtele zburătoare erau atât de amorțite de ger, încât stăteau pe zăpadă în potecă.

Spre înălțimi pe poteci înzăpezite

Așteptau parcă un trecător cu suflet bun care să le salveze din calea frigului ce a încălcat demult pragul primăverii.

Spre inaltimi poteci inzapezite

Una dintre ele a stat cuminte într-un buzunar de la haina lui Cătălin, călătorind în condiții optime până la destinația noastră, după care am predat-o cabanierului.

Spre inaltimi pe poteci inzapezite

Alături de paznicul teritoriului, ciobanescul german Shero, nea Romică ne-a întâmpinat cu aceeași prietenie ce ne leagă de mai mulți ani. Odată ce am pășit in incinta încăperii, căldura și mirosul de lemn arzând în sobă, ne facea să visăm. Pe plită se afla obișnuitul bol imens aburind plin cu ceai din diverse plante. Toate au fost culese cu migală vara trecută de către nea Romică de pe muntele pe care îl îndrăgește de atâta vreme. Pe unul din pereți, chiar deasupra mesei, erau atârnate câteva piese interesante ca exponatele dintr-un muzeu în miniatură pentru iubitorii muntelui.

Spre inaltimi pe poteci inzapezite

La cabană era și nelipsita echipă de la Salvamont care an de an trece prin multe peripeții comise de turiști nesăbuiți, rătăciti pe creste sau nepregătiți de munte. După ce ne-am tras o clipă sufletul, iar ciripitoarea a prins glas, mirosurile bucatelor gătite de tanti Anișoara într-un fel doar de dumneaei știut, m-au dus cu gândul la o seară de Crăciun, nicidecum la primăvară.

Ca de fiecare dată, bucuria de a ne revedea a fost aceeasi. Un pic de supă caldă poate face minuni împreună un boț de mămăligă aurie ca un soare în dimensiuni mai mici. Astfel a fost dat verdictul unei zile perfecte alături de prieteni.

Spre inaltimi pe poteci inzapezite

Într-un colț al încăperii stătea sprijinită o chitară ce urma să fie folosită cu îndemânare odată cu lăsarea serii, la întoarcerea de pe creastă a unui grup de turiști.

Nu știu… mă întreb de fiecare dată… de ce mă simt așa de bine acolo?! A trecut atât de repede timpul, iar noi trebuia să o luăm din loc, înapoi spre Voina, înainte ca nea Romică să ne convingă din nou, pentru a câta oară, să mai rămânem. Acum realizez că de data asta nici nu am apucat să pozez interiorul cabanei, pe Shero… sau măcar pe nea Romică. În schimb, l-am găsit printre pozele din vara anului trecut, împreună cu prietenul său fidel.

Spre inaltimi pe poteci inzapezite
YO7ISR – Nea Romica
Spre inaltimi pe poteci inzapezite
Shero

Am pornit la vale cu bucurie, după ce am reumplut termosul cu ceaiul din plantele secrete ale muntelui. Vroiam să mă asigur ca avem cu noi o bucățică din pajiștile Iezerului și energie cât pentru data viitoare.

’73

YO7JYL – Cristina

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *