Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Povestea montării acestui nod RoLink este scrisă dintr-o perspectivă cumva… diferită. Asta deoarece, eu nu am participat efectiv și deci este văzută prin prisma a ceea ce mi-a relatat Cătălin – YO7GQZ.

Este de fapt îndeplinirea proiectului instalării unui nod RoLink pe vârful Teasc aflat desupra localității Borsec.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

La altitudinea celor aproape 1400 m este Releul de Televiziune, vegheat de peste treizeci de ani de către Nelu – YO6FCD.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Istoria acestui nod RoLink s-a născut din excursia mea alături de Cătălin, hoinărind prin țară în vara acestui an. La invitația dumnealui de a-l vizita la înălțime, adică în locul atât de drag lui, ne-a împărtășit dorința de a instala un nod RoLink acolo.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

În singurătatea muntelui, dar printre posturile de radio si televiziune pe care le monitorizează în permanență, cu siguranță ar fi fost altceva, dacă ar asculta și ar vorbi cu radioamatorii din rețea.

Bucuria a fost reciprocă deoarece ne făcea plăcere să îl putem ajuta în acest sens, iar eu i-am propus și montarea unei camere web cu vedere spre zări.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

În răstimpul acesta, noi cei din echipa fanilor RoLink, ne-am mobilizat, așa încât până la venirea frigului și a unei eventuale zăpezi, nodul și camera să fie funcționale în locația de pe Vf. Teasc.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Conform zicalei „dar din dar se face Rai”, Răzvan – YO6NAM ne-a dat o stație ICOM IC-F110 programată pentru frecvența 145.3375 MHz, Bogdan –  YO3IXW avea pregătit un Orange PI, iar Cătălin – YO7GQZ antena, cablul, sursa, cutia pentru ele și desigur… camera web.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
Nod RoLink Vf. Teasc – Borsec

După ce toate au fost pregătite, Cătălin a stabilit un sfârșit de săptămână în care eu eram ocupată cu serviciul și alături de Bogdan și Mirel – YO4OMG s-au găsit într-un trio ce vroia să mute munții.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

La ora 7.30 AM, Cătălin a pornit din Pitești pe drumul spre Brașov, iar Bogdan și cu Mirel au plecat din București, cu punct intermediar de întâlnire la Dâmbul Morii. Echipa odată întrunită a făcut un popas la QTH-ul lui Răzvan, după care s-au pus în mișcare pentru că, nu-i așa? Aveau în față un traseu destul de lung, spre Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Ghiorghieni, Toplița, Borsec și în final cei zece kilometri de drum forestier ce urcă prin pădure și gol alpin, până la poarta Releului de TV de pe Vf. Teasc.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

În jurul orelor 18, Nelu – YO6FCD i-a așteptat cu inima deschisă, dornic de a se afla în compania unor oameni buni, cu gânduri mari și plan de acțiune bine pus la punct.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
YO6FCD, YO4OMG, YO7GQZ, YO3IXW

În timp ce Nelu făcea cunoștință cu Bogdan și Mirel, deoarece se vedeau pentru prima dată, portbagajul de la Duster se golea încet – încet. Cutiile cu diverse unelte, aparate și cabluri, inclusiv suport pentru antenă de care, până la urmă  nu a fost nevoie, se mutau în clădirea releului.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
YO3IXW, YO6FCD, YO4OMG

Mirel deja s-a apucat de treabă și a pus mufa la cablul de antenă, iar după ce au stabilit planul de bătaie pentru a doua zi, Nelu le-a pregătit cina celor osteniți după atâtea ore de drum.

Dimineața zilei de sâmbătă promitea să țină cu RoLink, așa că soarele a urcat binișor temperatura din aer, în timp ce în vale ceața lăsa o atmosferă tristă și rece.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Mirel n-a mai avut răbdare, dornic să vadă antena și camera web montate pe pilonul de lângă clădirea releului.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
YO4OMG

Cu alte cuvinte s-a urcat pe scara din interiorul pilonului până la înălțimea de douăzeci de metri, după care, printre celelalte antene de radio și televiziune, a făcut loc și pentru antena nodului RoLink. Și camera web a fost prinsă de pilon și orientată spre Toplița.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
YO6FCD, YO4OMG

După orele prânzului au început primele teste radio și… primele imagini cu zările. Era oarecum de așteptat ca semnalul să fie înecat de radiofrecvența celorlalte antene ale releului, iar colegii mei s-au gândit la soluții pentru remedierea acestei probleme.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Partea cea mai grea, aceea de testare a nodului, a fost destul de neplăcută, deoarece de la Pitești, îi dădeam lui Cătălin controale zgomotoase de Q3 datorită radiofrecvenței. Testele efectuate în banda VHF nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor, așa că într-un final, a rămas ca Nelu să schimbe poziția antenei pe pilon.

Instalarea nodului RoLink și a camerei web se voiau încununate cu un grătar delicios ca și importanța proiectului, în mirosul de brad accentuat de altitudinea la care ei se aflau.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Cele două patrupede ale lui Nelu, Mura și Lola au stat în permanență cu oaspeții, iar joaca de care aveau chef mai tot timpul, a asigurat atmosfera de bună dispoziție.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
Mura, Lola

Altfel, după oboseala zilei de sâmbătă, cu stat afară, urcat de nenumărate ori pe pilon, întins cablurile și toate testele radio făcute până după apus, liniștea nopții s-a lăsat peste toate.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Deși pentru duminică, drumul destul de lung spre casă, anunța plecarea devreme, nu a fost așa, deoarece bagajele erau destule și … de îndesat în mașină.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
Gata de drum

În plus, le mai veniseră câteva idei de încercat pentru partea de radio a nodului RoLink. De fapt, nici vremea faină nu-i lăsa să plece. Nelu s-a bucurat enorm pentru tot ceea ce s-a realizat în acest timp relativ scurt și a rămas să încerce diverse metode de a îmbunătăți recepția nodului.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Evident că oaspeții nu puteau pleca așa… cu burta goală, încât Nelu le-a pregătit, urmând o rețetă originală, o delicioasă mâncare de fasole, pe care eu am savurat-o doar cu ochii.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
Mmmm

În jurul orei 12 PM, în compania aceluiași soare blând de noiembrie, Cătălin, Bogdan și Mirel au stat frumos la o poză cu Nelu, le-au mângâiat pe Mura și Lola, după care l-au salutat și… au pornit la vale.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
YO6FCD, YO4OMG, YO7GQZ, YO3IXW

Au urmat același traseu de întoarcere și din nou, au oprit la Dâmbul Morii pentru ca fiecare să pornească pe drumul lui spre casă.

Pe lângă imaginile frumoase pe care camera web le oferă pe blogul meu, a rămas acolo amintirea celor trei zile pline petrecute de patru oameni sufletiști, radioamatori, foarte pasionați și cu mult avânt.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
YO6FCD, YO4OMG

Și nu este prima dată când mă întreb: Ce anume i-a adunat pe acești oameni acolo? Nelu îi vedea efectiv pentru prima dată pe Bogdan și Mirel, chiar dacă se mai auzise cu Bogdan în legături radio, când el se afla prin munții din zonă.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
Nelu – YO6FCD

Și totuși, așa cum am mai spus și altă dată, dorința de a realiza acest proiect interesant, de a ajuta comunitatea de radioamatori, a făcut ca acești oameni să se întâlnească, de parcă se știau de o grămadă de ani.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Să fie pasiunea pentru radio mai presus de orice efort fizic sau financiar? Să fie altruismul o parte importantă din acest hobby de lângă care nu putem sta departe? Să fie bucuria de a cunoaște oameni cu atâtea puncte comune pe lista de pasiuni?

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Eu, nelipsită din toate aventurile care țin de RoLink, mi-a părut foarte rău pentru că de data asta nu am putut să fiu acolo, lângă acei oameni.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
Până când vom reveni…

Dar invitația lui Nelu pentru a reveni în zona pitorească a Borsecului, a rămas deschisă și de bifat pentru vara anului viitor, deși cu o nostalgie amuzantă, a afirmat că: “Până la anul, mai sunt trei ani!”.

’73

Cristina – YO7JYL

Cum să… despre Mini-Nodul portabil

În drumețiile noastre prin țară, de multe ori am considerat că este necesar pentru a marca pe Harta APRS existența și traseul pe care l-am urmat. Fie pentru că eram în drum spre un obiectiv S.O.T.A și vroiam să știm unde ne aflăm ori eram pe cale să ne rătăcim, ne-a fost de un real ajutor apariția indicativului pe hartă, ghidat de coordonate GPS.

Cum să... despre Mini-Nodul Portabil

Cum uneori pachetele de date plimbate pe calea internetului se pierdeau în eter sau stația transmitea coordonatele, dar nu gasea un I-GATE care să le recepționeze, dar și pentru a păstra caracterul radio al hobby-ului radioamatorismului, am folosit un surogat de I-GATE “portabil”, denumit YO7JYL-10.

Cum să... despre Mini-Nodul portabil

Am mai tot povestit despre utilizarea acestui sistem de comunicație digitală în timp real, care nouă ni se pare interesant. Și… ceva un pic amuzant, mama mea, o pensionară cu acte în regulă, în loc să croșeteze, este de-a dreptul fascinată de Harta APRS, urmărindu-ne de fiecare dată în deplasările noastre prin țară și nu numai.

YP0FD- Sărbătoarea naturii la Field Day - august 2019
Mini Nod portabil

Pentru că am primit întrebări de la radioamatori despre construcția acestui surogat care este de fapt un nod portabil, l-am rugat pe Cătălin – YO7GQZ, să mă ajute cu publicarea unui articol mai tehnic, față de ceea ce povestesc de obicei pe blog. Până la urmă, Mini Nodul portabil face parte din drumețiile noastre radioamatoricești, este în permanență cu noi și ne-a fost de multe ori de ajutor deoarece include coordonate GPS, date telemetrice, meteorologice, mesaje text sau de altă natură.

Cum să... despre Mini-Nodul Portabil
I-GATE YO7JYL-10

Astfel, o să detaliez aici componentele folosite la asamblarea lui.

Într-o vară sub Cetatea lui Vlad Țepeș
Mini Nod portabil amplasat pe motocicletă

Iată mai jos schema lui:

Cum să... despre Mini-Nodul portabil

Schema la rezolutie mai mare se poate descarca de aici.

Construcția propriu-zisă a apărut după o idee a lui YO4ESB – Nicu de la Constanța, care i-a prezentat lui Cătălin, în urmă cu ceva timp un proiect asemănător, dar cu funcționalitatea unui Nod RoLink.

Cum să... despre Mini-Nodul Portabil
Nod Portabil YO4ESB

Componentele folosite sunt următoarele:

1. Orange pi Zero

Cum să... despre Mini-Nodul Portabil RoLink
Se poate achiziționa din țară de aici sau dacă nu este pe stoc, atunci se poate comanda de la “mama” lor… din China. De asemenea, se poate experimenta și varianta mai nouă, cu procesor pe 64 biți. Dar, în ambele cazuri, este nevoie de un radiator pentru procesor. Acesta se poate găsi, de exemplu aici.

2. Placa pentru modulul radio

Cum să... despre Mini-Nodul Portabil RoLink

Se comandă de aici, iar în prețul respectiv sunt incluse 3 bucăti.
Cum să... despre Mini-Nodul Portabil RoLink

3. Modulul radio este de la DORJI și la fel ca și SA818, aceeași problemă o are cu squelch-ul. Este irelevant pentru APRS, deoarece acolo oricum stă cu el deschis.

Cum să... despre Mini-Nodul Portabil RoLink

4. Antena, valabilă în cazul în care se foloseste modulul UHF pentru nod. Pentru VHF, noi am folosit o simplă antenă de la o stație portabilă. Se poate achiziționa de aici.

Cum să... despre Mini-Nodul Portabil RoLink

5. Conectori pentru placa radio, pe care i-am găsit la TME aici.

Cum să... despre Mini-Nodul Portabil RoLink
Conectori placă

și varianta la care a scos un pin.

Cum să... despre Mini-Nodul Portabil RoLink
Conectori cu un pin scos

Pentru Orange pi, Cătălin a folosit șiruri de pini.

Cum să... despre Mini-Nodul Portabil RoLink

6. Ventilator, pentru cazul în care se folosește ca și Nod RoLink. Noi am folosit acest model.

Cum să... despre Mini-Nodul Portabil RoLink
Pe cutie însă, se potriveste varianta un pic mai mare, dar și mai scumpă.

Cum să... despre Mini-Nodul Portabil RoLink

7. Conector pentru antenă, ceva în acest gen.

Cum să... despre Mini-Nodul Portabil RoLink

8. Rezistente smd tip 0805 de genul:

Cum să... despre Mini-Nodul Portabil RoLink

9. Condensatorii care se pot comanda aici.

10. Tranzistori

Cătălin a folosit BCR108 care au deja rezistentele de polarizare incluse.

Cum să... despre Mini-Nodul Portabil RoLink

Așa arată placa, având componentele plantate:

Cum să... despre Mini-Nodul Portabil RoLink

Cum să... despre Mini-Nodul Portabil RoLink

Cătălin a mai pus o rezistență de 1k pe plus și un condensator de 100 nF la masă pentru pinul de squelch din Orange pi, ca să fie sigur că nu flapează din varii motive.

Cum să... despre Mini-Nodul Portabil RoLink

Și cam aceasta ar fi toată “filozofia” nodului, iar ca și softuri, el a folosit Direwolf pentru I-GATE și SvxLink compilat local din surse pentru RoLink.
Carcasa din plastic (pentru nodurile noastre, una albă și cealaltă galbenă) i-a printat-o un coleg de serviciu al lui Cătălin la o imprimantă 3D, după scheme găsite pe internet.

A treia capitală de pe malul Dunării

Documentația despre instalarea nodului este disponibilă folosind motorul de căutare GOOGLE.

Cum să... despre Mini-Nodul portabil
…pe bancheta din spate a mașinii

Una peste alta, de dimensiunile a două cutii de chibrituri suprapuse, construcția magică în care se ventilează nodulețul relaxat, poate fi purtată oriunde, în buzunar, ascunsă într-un compartiment de rucsac într-o drumeție pe munte, chiar și pe bicicletă, motocicletă sau… pur și simplu.

’73

Cristina – YO7JYL & Cătălin – YO7GQZ