Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Povestea montării acestui nod RoLink este scrisă dintr-o perspectivă cumva… diferită. Asta deoarece, eu nu am participat efectiv și deci este văzută prin prisma a ceea ce mi-a relatat Cătălin – YO7GQZ.

Este de fapt îndeplinirea proiectului instalării unui nod RoLink pe vârful Teasc aflat desupra localității Borsec.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

La altitudinea celor aproape 1400 m este Releul de Televiziune, vegheat de peste treizeci de ani de către Nelu – YO6FCD.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Istoria acestui nod RoLink s-a născut din excursia mea alături de Cătălin, hoinărind prin țară în vara acestui an. La invitația dumnealui de a-l vizita la înălțime, adică în locul atât de drag lui, ne-a împărtășit dorința de a instala un nod RoLink acolo.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

În singurătatea muntelui, dar printre posturile de radio si televiziune pe care le monitorizează în permanență, cu siguranță ar fi fost altceva, dacă ar asculta și ar vorbi cu radioamatorii din rețea.

Bucuria a fost reciprocă deoarece ne făcea plăcere să îl putem ajuta în acest sens, iar eu i-am propus și montarea unei camere web cu vedere spre zări.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

În răstimpul acesta, noi cei din echipa fanilor RoLink, ne-am mobilizat, așa încât până la venirea frigului și a unei eventuale zăpezi, nodul și camera să fie funcționale în locația de pe Vf. Teasc.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Conform zicalei „dar din dar se face Rai”, Răzvan – YO6NAM ne-a dat o stație ICOM IC-F110 programată pentru frecvența 145.3375 MHz, Bogdan –  YO3IXW avea pregătit un Orange PI, iar Cătălin – YO7GQZ antena, cablul, sursa, cutia pentru ele și desigur… camera web.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
Nod RoLink Vf. Teasc – Borsec

După ce toate au fost pregătite, Cătălin a stabilit un sfârșit de săptămână în care eu eram ocupată cu serviciul și alături de Bogdan și Mirel – YO4OMG s-au găsit într-un trio ce vroia să mute munții.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

La ora 7.30 AM, Cătălin a pornit din Pitești pe drumul spre Brașov, iar Bogdan și cu Mirel au plecat din București, cu punct intermediar de întâlnire la Dâmbul Morii. Echipa odată întrunită a făcut un popas la QTH-ul lui Răzvan, după care s-au pus în mișcare pentru că, nu-i așa? Aveau în față un traseu destul de lung, spre Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Ghiorghieni, Toplița, Borsec și în final cei zece kilometri de drum forestier ce urcă prin pădure și gol alpin, până la poarta Releului de TV de pe Vf. Teasc.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

În jurul orelor 18, Nelu – YO6FCD i-a așteptat cu inima deschisă, dornic de a se afla în compania unor oameni buni, cu gânduri mari și plan de acțiune bine pus la punct.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
YO6FCD, YO4OMG, YO7GQZ, YO3IXW

În timp ce Nelu făcea cunoștință cu Bogdan și Mirel, deoarece se vedeau pentru prima dată, portbagajul de la Duster se golea încet – încet. Cutiile cu diverse unelte, aparate și cabluri, inclusiv suport pentru antenă de care, până la urmă  nu a fost nevoie, se mutau în clădirea releului.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
YO3IXW, YO6FCD, YO4OMG

Mirel deja s-a apucat de treabă și a pus mufa la cablul de antenă, iar după ce au stabilit planul de bătaie pentru a doua zi, Nelu le-a pregătit cina celor osteniți după atâtea ore de drum.

Dimineața zilei de sâmbătă promitea să țină cu RoLink, așa că soarele a urcat binișor temperatura din aer, în timp ce în vale ceața lăsa o atmosferă tristă și rece.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Mirel n-a mai avut răbdare, dornic să vadă antena și camera web montate pe pilonul de lângă clădirea releului.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
YO4OMG

Cu alte cuvinte s-a urcat pe scara din interiorul pilonului până la înălțimea de douăzeci de metri, după care, printre celelalte antene de radio și televiziune, a făcut loc și pentru antena nodului RoLink. Și camera web a fost prinsă de pilon și orientată spre Toplița.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
YO6FCD, YO4OMG

După orele prânzului au început primele teste radio și… primele imagini cu zările. Era oarecum de așteptat ca semnalul să fie înecat de radiofrecvența celorlalte antene ale releului, iar colegii mei s-au gândit la soluții pentru remedierea acestei probleme.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Partea cea mai grea, aceea de testare a nodului, a fost destul de neplăcută, deoarece de la Pitești, îi dădeam lui Cătălin controale zgomotoase de Q3 datorită radiofrecvenței. Testele efectuate în banda VHF nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor, așa că într-un final, a rămas ca Nelu să schimbe poziția antenei pe pilon.

Instalarea nodului RoLink și a camerei web se voiau încununate cu un grătar delicios ca și importanța proiectului, în mirosul de brad accentuat de altitudinea la care ei se aflau.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Cele două patrupede ale lui Nelu, Mura și Lola au stat în permanență cu oaspeții, iar joaca de care aveau chef mai tot timpul, a asigurat atmosfera de bună dispoziție.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
Mura, Lola

Altfel, după oboseala zilei de sâmbătă, cu stat afară, urcat de nenumărate ori pe pilon, întins cablurile și toate testele radio făcute până după apus, liniștea nopții s-a lăsat peste toate.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Deși pentru duminică, drumul destul de lung spre casă, anunța plecarea devreme, nu a fost așa, deoarece bagajele erau destule și … de îndesat în mașină.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
Gata de drum

În plus, le mai veniseră câteva idei de încercat pentru partea de radio a nodului RoLink. De fapt, nici vremea faină nu-i lăsa să plece. Nelu s-a bucurat enorm pentru tot ceea ce s-a realizat în acest timp relativ scurt și a rămas să încerce diverse metode de a îmbunătăți recepția nodului.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Evident că oaspeții nu puteau pleca așa… cu burta goală, încât Nelu le-a pregătit, urmând o rețetă originală, o delicioasă mâncare de fasole, pe care eu am savurat-o doar cu ochii.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
Mmmm

În jurul orei 12 PM, în compania aceluiași soare blând de noiembrie, Cătălin, Bogdan și Mirel au stat frumos la o poză cu Nelu, le-au mângâiat pe Mura și Lola, după care l-au salutat și… au pornit la vale.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
YO6FCD, YO4OMG, YO7GQZ, YO3IXW

Au urmat același traseu de întoarcere și din nou, au oprit la Dâmbul Morii pentru ca fiecare să pornească pe drumul lui spre casă.

Pe lângă imaginile frumoase pe care camera web le oferă pe blogul meu, a rămas acolo amintirea celor trei zile pline petrecute de patru oameni sufletiști, radioamatori, foarte pasionați și cu mult avânt.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
YO6FCD, YO4OMG

Și nu este prima dată când mă întreb: Ce anume i-a adunat pe acești oameni acolo? Nelu îi vedea efectiv pentru prima dată pe Bogdan și Mirel, chiar dacă se mai auzise cu Bogdan în legături radio, când el se afla prin munții din zonă.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
Nelu – YO6FCD

Și totuși, așa cum am mai spus și altă dată, dorința de a realiza acest proiect interesant, de a ajuta comunitatea de radioamatori, a făcut ca acești oameni să se întâlnească, de parcă se știau de o grămadă de ani.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Să fie pasiunea pentru radio mai presus de orice efort fizic sau financiar? Să fie altruismul o parte importantă din acest hobby de lângă care nu putem sta departe? Să fie bucuria de a cunoaște oameni cu atâtea puncte comune pe lista de pasiuni?

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec

Eu, nelipsită din toate aventurile care țin de RoLink, mi-a părut foarte rău pentru că de data asta nu am putut să fiu acolo, lângă acei oameni.

Nod RoLink deasupra norilor – Vf. Teasc – Borsec
Până când vom reveni…

Dar invitația lui Nelu pentru a reveni în zona pitorească a Borsecului, a rămas deschisă și de bifat pentru vara anului viitor, deși cu o nostalgie amuzantă, a afirmat că: “Până la anul, mai sunt trei ani!”.

’73

Cristina – YO7JYL

Vf. Toaca – Când pasiunea radio cucerește un apus

Hobby, pasiune… nu mai contează
Când ei vor ceva cu adevărat,
Un zid înalt ca un ostaș de bază,
Un repetor pe munte e greu de urcat.

Acolo sus e lumina din soare…
Ce stă sa apună îngândurat.
RoLink pe Toaca și spre hotare
Și unde radio ce în eter străbat.”

M-am tot gândit ce titlu ar fi mai potrivit pentru povestea proiectului radioamatoricesc de pe Vârful Toaca. A stârnit mult interes și ne doream cu toții ca el să prindă viață, atât prin viu grai mulțumită repetorului, dar mai ales vizual, prin imaginile pe care abia așteptam să le văd din inima Munților Ceahlău.

Vf. Toaca - Când pasiunea radio cucerește un apus

Însă atunci când lucrurile se leagă și se potrivesc asemenea pieselor unui joc de puzzle, aventura câtorva radioamatori foarte pasionați si cu multă inițiativă, a dus la punerea în funcțiune a Repetorului RoLink de pe Vf. Toaca (frecvența 439.075 Mhz, ton 103,5 Hz și shift -7,6) și montarea unei camerei web lângă restul echipamentelor. Vârful Toaca este al doilea ca mărime din Masivul Ceahlău, după Ocolașul Mare, dar el reprezintă atracția principală a zonei, datorită formei sale piramidale, dar și a scării de acces spre vârf cu cele câteva sute de trepte.

Vf. Toaca - Când pasiunea radio cucerește un apus

M-a impresionat efortul pe care l-au depus pentru comunitatea de radioamatori, așa încât am vrut ca povestea lor să fie spusă, dar mai ales văzută, deoarece de fapt, imaginile pe care le-am primit de la Petru – YO3HPC, grăiesc mult. Și pentru că această aventură pe munți, dar și meritul nu-mi aparțin, îl las pe el să ne destăinuie mai jos peripețiile prin care au trecut. Astfel, o parte bună din România se poate auzi, dar și vorbi prin intermediul acestui repetor aflat la altitudinea celor 1904 metri. De asemenea, natura și inima Ceahlăului pot să pătrundă mai usor în sufletele noastre văzând imaginile de acolo:

“Sâmbătă, 22.09.2019! Ca în armată! Adunarea la ora 8 de dimineață în centrul Bicazului. Răspund la apel, Petru -YO3HPC, Gabi – YO8WW, Liviu – YO8TLP, Dragoș (YO8?? aspirant la un indicativ), Denis – YO5DSG și Mirel -YO4OMG. Apelul este complet. Grupa umană este completă și gata de atac! Spun “umană” pentru că Ceahlăul oferă multe taine ce duc la transformări ciudate… o să vedeți.

Vremea pare bună, cu un soare blând de toamnă și vreo șase grade afară. Ordinul de zi: Operațiunea RoLink Toaca! Nu se acceptă înfrângere… dar STOP!

Vf. Toaca - Când pasiunea radio cucerește un apus

Mai întâi trebuie făcut inventarul “muniției”. Și uite așa, se umple parcarea de cutii, role de cablu, antene, suporți, alte acareturi de ziceai că suntem la un veritabil târg și nu la o “operațiune militară”. Având în vedere o pățanie trecută, se scoate foaia și pixul, urmând a se striga “catalogul”. Fiecare material prezent este urcat pe loc în mașină. Norocul face ca toate echipamentele necesare să fie acolo și să nu “chiulească” vreunul, motivând că a fost uitat acasă de către tăticul lui.

Plecăm în expediție cu gândul că o să ajungem ușor pe Vf. Toaca. Mai întâi parcurgem drumul cu asfalt impecabil, apoi așa și așa, după care pietriș care treptat se transformă în pietroaie și iar… STOP.

Munteanul arvunit cu o zi înainte, necesar ca să ne furnizeze calul pentru transportul echipamentelor… de fapt, nu și-a mai găsit calul! Motivația a fost aceea că ar avea obiceiul nasol de a fugi în munți cu vreo iapă ce dorește să se iubească în lumina apusului. Înțeleg sentimentele calului, sunt un tip tolerant, dar putea să amâne și el măcar puțin partida de amor. Încercăm să găsim un alt cal undeva, poate la o stână, dar aici ne răspund la apel doar vaci, oi și niște câini. Asta nu este o opțiune.

Vf. Toaca - Când pasiunea radio cucerește un apus

Încercăm și la schitul din zonă, dar nu răspunde nimeni… aici găsim liniște.

Vf. Toaca - Când pasiunea radio cucerește un apus

-Soldați, este nasol! Brigada “transporturi speciale” ne-a abandonat! Frontul trebuie cucerit cu forțe proprii! Trebuie găsite soluții de avarie!

Organizăm rapid un “Think Tank” și hotărâm să încercăm una dintre minunile Ceahlăului. Aici, când nu găsești un cal, oamenii se pot transforma în niște măgăruși de povară. Zis și făcut.

Vf. Toaca - Când pasiunea radio cucerește un apus

Echipa “măgărușilor” formată Ad-hoc este compusă din Petru (YO3HPC), Liviu (YO8TLP), Mirel (YO4OMG) și Dragoș. Fiecare ia în spinare un bagaj de aproximativ 25 de kilograme și ceva sacoșe pe lângă și, oftând, începem urcușul către platou. Prima serpentină este ca o floare la ureche, la a doua serpentină parcă începe să doară ceva, la a treia serpentină … cred că ceva nu este în regulă. La a parta, deja ne gândim să abandonăm misiunea. Norocul nostru este că dintr-o mică poiană se vede platoul ce nu mai pare așa de departe. Deci, ne ajută niște bomboane, apă… și hai… ciuș înainte.

Vf. Toaca - Când pasiunea radio cucerește un apus

Ajunși pe platou, panta se domolește, iar priveliștea iți taie respirația. – Da! Merită efortul. În curând ajungem la cabana meteo de la baza vârfului.

Vf. Toaca - Când pasiunea radio cucerește un apus
Cutia prețioasă nu este lăsată din mână

Facem un popas pentru alimentare și odihnă, după care devenim iar oameni. Urmează ultimul hop… atacarea vârfului.

Vf. Toaca - Când pasiunea radio cucerește un apus

Începem ascensiunea, știind că sunt doar vreo 150-200 metri diferență de nivel, dar pieptiș. După câteva popasuri ajungem și… gata.

Vf. Toaca - Când pasiunea radio cucerește un apus

Shelter-ul mult așteptat care va găzdui “bestia” ce va face gălăgie în mare parte din Moldova este chiar în fața noastră.

Vf. Toaca - Când pasiunea radio cucerește un apus

Ne apucăm de treabă, așa că facem găuri în pereți, tragem cabluri, montăm antene și suporți. Desigur, punem și un webcam ce ne va delecta cu imagini de pe vârf, dar și cu scopul de a descuraja eventualii “nepoftiți” la echipamente.

Vf. Toaca - Când pasiunea radio cucerește un apus

Sunt vreo patru ore de lucru până se lasă seara și obosiți fiind, avem și nu prea avem spor. În final însă, punem repetorul și îi dăm primul start, dar din nou…STOP.

Nici nu pleacă bine în eter undele RoLink-ului, că “vecinul” de cameră, adică repetorul R0 începe să cârâie furios! Stai că nu este a bună! Ăștia doi nu se împacă!

– Ce aveti bre, de împărțit?

Situația se rezolvă relativ rapid, deoarece se găsește vinovatul. Linkul în 5GHz ce ne furnizează internetul din comuna Hangu, aflată la zece kilometri depărtare, se pare că deranjează 145 Mhz. Ciudat! Rămâne în cercetare fenomenul! Este înlocuit rapid cu alt lanț în 5Ghz ce era prevăzut ca back-up. Nu-i grozav, dar își face treaba. În sfârșit avem ROLINK activ pe Toaca! Închidem și coborâm la lumina frontalelor cele 600 de trepte de pe vârf care înlesnesc accesul turiștilor pe unul dintre cele mai frumoase trasee montane și… la somn! Primul obiectiv fusese atins.

Vf. Toaca - Când pasiunea radio cucerește un apus

Mai este puțin până a doua zi. Dimineața, stăm la baza vârfului și ne bem cafeaua în lumina răsăritului divin. Afară sunt tot vreo șase grade, mai cald ca ieri.

Vf. Toaca - Când pasiunea radio cucerește un apus

Urcăm repede pe vârf. Ni se pare atât de ușor acum, când spinarea este aproape goală!

Vf. Toaca - Când pasiunea radio cucerește un apus

Acolo ne așteaptă un soare frumos, dar noi începem să finisăm ceea ce am început ieri.

Vf. Toaca - Când pasiunea radio cucerește un apus

Urmează curățenie, pozat de cabluri, probe …în final totul e ok.

Vf. Toaca - Când pasiunea radio cucerește un apus

Împachetăm, coborâm și facem ceva legături… merge bine la prima impresie. Ajungem iar la “Vagon”, unde lăsaserăm mașina și plecăm. Cum deja se știe, fenomentul se întâmplă invers, de la bolovani la pietriș, apoi asfalt așa și așa, iar în final, asfalt bun. Gata! Misiune îndeplinită! RoLink este activ pe Vf.Toaca. Stai că începe și QTC-ul! Ce fain este să-l asculți de pe drumul ce șerpuiește pe lângă Lacul Bicaz!

Povestea încă nu s-a terminat, deoarece o să revenim curând sus pentru ceva îmbunătățiri, iar Dragos și Denis mai au o surpriză! VA URMA! “

Vf. Toaca - Când pasiunea radio cucerește un apus
Răsplata muntelui

Cam așa ne-a relatat Petru modul cum a decurs aventura pe Vf. Toaca. Le mulțumim pentru efortul depus, dar mai ales vreau să le reamintesc faptul că radioamatorismul din România are nevoie de asemenea oameni.

’73

Cristina – YO7JYL

P.S. Mulțumiri lui Petru YO3HPC pentru poze