Am plecat către ceva, despre care nu credeam că se va întâmpla prea curând. De ce spun asta? Pentru că totul s-a petrecut mult prea repede și nimeni nu se aștepta să se realizeze. Și pentru că toate lucrurile bune se petrec fără un scenariu pus la punct în prealabil, întâlnirea din această iarnă a echipei RoLink s-a făcut dintr-o plesneală, într-un moment prielnic poate sau cum ar zice unii, astrele au avut grijă să se întâmple. Ca orice coincidență a întrunirilor RoLink și de data asta, o simplă discuție între mine și Cătălin de genul “ Mergem la Sibiu să ducem repetorul pentru Păltiniș”, a luat amploare, așa încât nu ne așteptam ca într-o perioadă de timp atât de scurtă să ne putem vedea o bună parte din echipă, pentru a reașeza pe poziție repetorul de la Păltiniș.
Cam asta am gândit noi și de fapt s-a concretizat în urmă cu doar o săptămână, astfel că în decurs de câteva zile, practic de luni și până joi, totul era pus la punct.
De la drum, cazare, mâncare, tot soiul de cutii cu echipamente, compartimente cu piese, șurubelnițe, polidisc, fludor și pistol de lipit, apoi o grămadă de aparate: de măsură, analizor, osciloscop, câteva laptopuri… nu a fost nimic uitat. Dar am avut cu noi ceea ce era cel mai important… capitalul uman, adică în principiu, cei care puteam veni și participa la această întâlnire cu scop precis și cauză nobilă.
Orașele cheie din care s-a făcut plecarea au fost: București (Cristel – YO4ISC venit în prealabil de la Constanța, Bogdan – YO3IXW și Miron – YO3ITI cu Oana – XYL), Pitești (Cătălin – YO7GQZ alături de mine – YO7JYL), Sibiu (Radu – YO6PVO și soția sa, Adela), dar și Vatra Dornei de unde se întorcea în mobil din vacanță Cristi – YO3GWM împreună cu Sidonia – YO3JWM.
Echipa a pornit la drum în momente diferite de timp către aceeași destinație care urma să ne găzduiască pentru trei zile : Cisnădioara, la o aruncătură de undă față de stațiunea Păltiniș, aflată la altitudinea de 1700 metri și 37 kilometri distanță față de centrul Sibiului.
De pe geam în goana mașinii, peisajul hibernal se vedea ca o schiță în alb și negru făcută cu măiestrie de creionul naturii. Zona turistică a defileului Oltului ce se unduiește agale printre munți este pitorească și fascinantă în același timp, începând de la Cozia și până în apropiere de Sibiu.
Este aparte frumusețea munților despărțiți de râul care le oglindește piscurile golașe, dar din păcate, suprafața apei este “presărată” cu sticle din plastic sau diverse resturi de ambalaje, depozitate undeva pe margine de curentul hidrocentralei de lângă Castrul Roman Arutela.
Odată ajunși în “Orașul lui Hermann”, am poposit acasă la Radu preț de câteva minute pentru că îl întâlneam pentru prima dată și care fie vorba între noi, este un om plin de viață și o gazdă perfectă. Împreună ne-am asigurat că nu sunt scăpări în privința cumpărăturilor și a cutiilor cu echipamentele necesare urcării repetorului în locația de la Păltiniș. Nici nu aveam cum să uităm ceva, mai ales că mașinile erau atât de încărcate, încât stăteau “pe călcâie”, așa cum imi place mie să spun. După calcule amănunțite referitoare la bagaje, ne-am liniștit și am pornit spre Cisnădioara, la pensiunea aflată lângă dealul pe care stă așezată încă din anul 1200 una dintre cele mai vechi bazilici romanice din Transilvania-Biserica-Cetate Sfântul Mihail.
Am ajuns la destinație în compania unor fulgi pufoși de nea care se transformau la atingerea parbrizului în picături mari ca niște lacrimi de copil, după care o ceață deasă s-a așternut în tăcere peste munți.
Spre după-amiază a apărut și Miron împreună cu Oana, iar la ceas de seară, când atmosfera locului începea să capete conturul specific al unui film radioamatoricesc, a completat cadrul și Adela – soția lui Radu, dar și Lucian – YO6ZO alături de Dana. Ei au fost împreună cu noi și în urmă cu doi ani, atunci când repetorul din Păltiniș era un proiect mult dorit în zonă.
Urma să ne aranjăm “cartierul general” în încăperea căbănuței care se vroia de fapt o anexă a pensiunii amenajată într-un inspirat stil rustic, bogat în elemente tradiționale.
Astfel că pe o masă imensă din lemn, au fost așezate ca pentru expoziție toate aparatele care urmau să-și dovedească din plin utilitatea în orele următoare.
Componentele repetorului au fost așezate și fixate pe placă, după care a urmat partea cea mai delicată: reglajele fine și probele audio.
Stațiile sunt de fapt trei Motorola : cele două pentru repetor de tip GM950, iar pentru I-Gate APRS un model GM350 și un micro-calculator OrangePi, care are rolul de a ține atât clientul pentru RoLink cât și I-Gate APRS. Pe placă au mai fost puse filtrul duplexor, un ventilator și sursa de alimentare, iar cutia metalică în care urma să fie depozitat tot ansamblul, aștepta cuminte într-un colț al încăperii să primească binecuvântarea muntelui, odată ce repetorul va “glasui” din ea.
Târziu în întuneric, atunci când se spune despre noapte că este un sfetnic bun și mintea se limpezește sau inspirația capătă alte dimensiuni și referințe, Radu ne-a cântat la chitară într-un mod care a cerut bis-uri. Sau poate cântările lui au reușit să îmbuneze repetorul, astfel încât funcționarea lui să îi mulțumească pe colegii mei.
Lumina se îngâna cu întunericul, iar clopotele vechii bazilici aflată la câteva sute de metri în vale începuseră să anunțe din spatele zidurilor groase venirea unei alte zile. O geană de soare care încerca să se strecoare printre copaci, promitea noi provocări atât pentru colegi, cât și pentru repetor.
Speram să fie gata până în jurul prânzului, așa încât să îl putem urca la locația sa definitivă.
Mă bucuram pentru albastrul curat al cerului, proaspăt spălat de neaua căzută de curând, pentru soarele care strălucea neîmpiedicat de gerul dimineții si am aruncat o privire înspre crestele înzăpezite.
Părea ziua perfectă, deși nu a fost în totalitate așa, deoarece o problemă legată de nivelele audio i-a făcut pe Cristel și Cătălin să își cam piardă răbdarea și să amânăm amplasarea pe munte a repetorului pentru duminică.
Spre după-amiază au sosit Cristi și Sidonia după un drum lung, urmăriți îndeaproape de noi pe harta APRS. Cei trei “C” au reluat ceea ce se făcuse până atunci la repetor, iar între timp soarele s-a tot dus… la fel și ziua.
Atunci când te afli în compania unor oameni alături de care chiar iți faceplăcere să stai, timpul trece mult prea repede. Seara se lăsa încet peste noi și colegii mei au remediat problema tehnică finalizând reglajele pentru repetor.
Între timp a sosit și Bogdan care făcuse o excursie în Munții Cindrel, iar înacea seară petrecută împreună am povestit, am avut idei de împărtășit și am făcut planuri care sperăm să se concretizeze în viitor.
Noaptea a încununat cu succes toată munca și, de dimineață cu ochii încercănați urma să ducem repetorul pe munte, după care plecam pe lungul drum spre casă.
Am pornit spre Păltiniș pe o șosea aglomerată cu ceață densă, iar la baza pârtiei de schi am parcat mașinile, hotărâți să urcăm echipamentele cu telescaunul.
Ne-am continuat apoi drumul câteva sute de metri prin padurea de brazi, ale căror ramuri încărcate de nea se scuturau la fiecare adiere de vânt.
Acolo sus a fost și soarele cu noi, în timp ce înaintam prin zăpadă în șir indian, pe potecuța care știa singură drumul: Cătălin, urmat de mine, Bogdan (ce căra o cutie grea cu diverse pentru repetor), Cristel, Sidonia, Radu (care ținea în spate un “rucsac” improvizat din cutia repetorului și sfoara pentru susținere), iar Cristi încheia grupul.
Așa cum am mai povestit și în urmă cu aproape doi ani când am instalat inițial repetorul, locația antenei este pe un pilon ce aparține Radioclubului Municipal Alba – YO5KDV, situat pe vârful din spatele punctului de plecare a pârtiei de schi de la telescaun, iar repetorul stă într-un sarcofag aflat în construcția improvizată oarecum de la baza lui.
Tot acolo mai este un pilon de vreo câteva zeci de metri, usor de accesat, prevăzut cu alte antene, în vârful căruia am îndrăznit să mă cațăr după ce am văzut că Bogdan l-a urcat fără problemă, ca pe o nimica toată.
De sus, panorama era încântătoare dincolo de brazii înalți care ascund locația: piscuri scăldate în soare, multă zăpadă spre orizontul îndepărtat și… trebuie să recunosc… mâini înghețate.
Între timp, la baza pilonului colegii mei s-au apucat de treabă ca într-o cursă contra timp: Cristel, Cătălin și Radu au urcat în incinta construcției pentru a lega cutia repetorului la cablul de alimentare.
Cristi s-a ocupat în special de partea de APRS, iar Bogdan susținut de Cristi s-a cățărat pe peretele construcției pentru a trage în afară senzorul care va măsura temperatura exterioară.
De data asta totul a mers strună, scenariul s-a potrivit și completat de minune, iar testele pe care le-am făcut cu Marius de la Timisoara – YO2LOJ și Nelu din Bistrița – YO5ZC, l-au ajutat pe Cristi la partea de ajustare a nivelului modulației. Odată terminată treaba, începuse și ceața a urca spre munte, acoperise cerul ca o răsuflare înghețată, soarele plecase spre alte zări și parcă se întețise frigul.
Am revenit destul de obosiți la stația de la telescaun și apoi pe cablu spre baza pârtiei în parcarea unde lăsasem mașinile.
Drumul către casă a fost foarte aglomerat, specific unei după-amieze de duminică, iar Valea Oltului s-a dovedit neîncăpătoare pentru șirul de turisme și camioane înghesuite în timp și spațiu în așteptarea utopică a unei autostrăzi Sibiu – Pitești.Nu știu ce mai pot să vă spun acum… au fost trei zile minunate, în care ideile s-au legat, spiritul de echipă a funcționat, ne-am organizat perfect, ne-am înțeles chiar și fără să rostim cuvinte, fiecare a contribuit la un tot unitar, iar munca depusă practic în această perioadă de timp a fost împletită cu multă bună dispozitie și… în primul rând prietenie.
Iată mai jos și filmulețul aventurii noastre, realizat de colegul Luci – YO9INA
’73
Cristina – YO7JYL